Acum 2 ani pe vremea asta aveam cu totul alte planuri cu viata noastra. Viata insa avea alte planuri cu noi....In acesti 2 ani am trait totul mai intens decat mi-as fi inchipuit vreodata. Ma refer la faptul ca am invatat sa apreciem acele lucruri simple: blandetea, dragostea atat de fireasca din ochii puiului meu cand imi zice "te iubesc pana la soare si pana la luna" si cand ne pupam scoate un miorlait de pisoi de ma topesc toata. Am invatat sa vedem partea buna a lucrurilor si sa fim recunoscatori pentru asta.
Sunt atat de mandra de copilul meu care, in ciuda tuturor diagnosticelor, creste frumos. Si chiar daca nu se incadreaza in graficele normale ale unei vieti de om - asa cum o vad medicii - noi ne-am creat propria noastra normalitate. Ce daca mergem in fiecare marti la analize, chiar si de ziua noastra. Pentru el e floare la ureche: acum desemneaza singur degetelul ce urmeaza a fi intepat, cere plasture si apoi merge in receptie sa se distreze cu prietenele lui. Diana, unul din ingerii nostri, ne-a facut ieri o surpriza si mai mare: ne-a adus un tort delicios. Si Bibi a suflat in lumanari pentru prima oara la spital. Acasa a mai suflat o data, si inca o data, si inca o data: de fiecare data cand intra cineva pe usa, cerea sa le arate cum sufla el in lumanari.
Viata e frumoasa. La multi ani, puiul meu drag. Multumesc ca ne-ai ales pe noi sa fim parintii tai.
